Eram bine. Aveam 2 copii trecuți de vârsta colicilor, primilor dinți, pampersilor. Unul intra la clasa pregătitoare, iar pe celălalt urma să-l dăm la grădiniță. Eu începusem serviciul și mă integrasem, din nou, din punct de vedere social. Totul bine și frumos. Aparent, nu ne lipsea nimic. Bine, acum să nu credeti că aveam de toate. Ne mulțumeam cu faptul că ne sunt băieții sănătosi iar noi cu putere de muncă.
Intrasem, cumva, într-o rutină. Serviciu, casă, copii.
Într-o duminică de dimineața, copiii nostri s-au trezit cu dor de ducă. Voiau să mergem în Herăstrău la un spectacol organizat de gașca Zurli!
Am ajuns acolo printre primii și ne-am postat în fața scenei. În deschiderea spectacolului a dansat o trupă de copii. Niște fetițe frumoase foc, cu fuste scurte și colorate de ți se “strepezeau” ochii când te uitai la ele. 🙂 Toate cochete, vesele și talentate.
Le-am admirat tot spectacolul, însă reacția soțului meu a fost una neașteptată:
- – Cum ar fi să avem și noi una așa?
- – Una așa, ce?
- – Ce nu înțelegi?
- – Păi nu înțeleg ce vrei…
- – Vreau o fetiță a noastră.
- – Nu-ți sunt suficienți doi băieți? Vrei și un “organizator” de evenimente?
- – Hai, măi, gândește-te și tu ce frumos ar fi. O fetiță!
- – Dar ai făcut 2 baieti! Ce garanție ai că nu iese tot băiat?
- – Fată iese, simt!
- – Nu, nici gând! Abia m-am liniștit și eu. Încă un copil? Ei, hai, lăsați!
De 8 martie, primesc “cadou” un test de sarcină. Pozitiv.
- – Vezi, ce ți-am spus eu că va fi fată?! Ai aflat azi, 8 martie! E un semn!
Cum să-i distrug eu “Universul”, spunându-i că nu zilele din calendar determină sexul copilului? L-am lăsat cu entuziasmul lui și mi-am văzut de treburile mele. Iată că a venit și ziua primei ecografii. Dacă vă vine să credeți, s-a învoit de la muncă să meargă cu mine. I-am spus că e prima și că nu prea are ce să vadă. Nu am avut cu cine să mă inteleg.
- – Și, mai aveți copii acasă?
- – Da, doi!
- – Minunat! Și vreti încă doi, nu?
- – Aaaaa, nu! Ăsta e ultimul!
- – Ăștia…
- – Nu inteleg!
- – Sunt două inimi care bat! Ghici ciupercă ce-i?
Jur că mă luaseră toate căldurile. Soțul meu se albise la față. Medicul nu glumea.
- – Aveți gemeni! Felicitări!
Ce facem? Ne supărăm? Ne răzgândim? Doamne ferește! Să fie primit! La ecografii, nici nu întrebam sexul copiilor pentru că noi știam că sunt fete! Fetele noastre! Cel puțin, la asta visam noi. Și uite că a venit și ziua ultimei ecografii. În timp ce “le studia” medicul, îl și aud: “Stai, băi, băiatule potolit, că nu te pot măsura! Uită-te la frate-tu ce cuminte stă”! Să mi se facă rău! Să leșin acolo! Care băiat? Care frate-su? Noi avem două fete!
Doctorul, văzându-ne reacțiile amandurora, ne întreabă:
- – Știați că sunt băieți, nu?
- – Aaaaaa, noi știam că sunt fete!
- – Vi s-a spus asta la ecografie?
- – Nu…eram noi siguri că sunt fete!
- – Păi, socoteala de-acasă…
Bineînțeles că au început liste de cumpărături… totul x 2. Am reușit să punem ceva bani deoparte din momentul aflării că avem super ofertă… adică 2! 🙂
Pătuț x 2, haine x 2… și cam tot ce trebuie pentru nou-născuți. Și după ce le-am cumpărat pe toate, am realizat că nu avem bani suficienți pentru cărucior. Când l-am întrebat pe soțul meu de unde mai facem rost de restul banilor, răspunsul lui a fost clar ca “bună ziua”: Viva Credit®!
Mai luasem un împrumut rapid de la ei cu ceva timp în urmă, așa că, nu ne erau străini.
Am aplicat, ne-au intrat banii într-o oră! Să tot iei un credit rapid de la ei. Aleluia! Am prins și o ofertă bună la un cărucior pentru gemeni. Deci, toată lumea mulțumită! Dacă nu apelam la Viva Credit®, zău că ne-am fi ciocnit de întrebarea: “Nu vă ajungeau doi copii?” 🙂
Leave A Reply