1+1=Viva Credit

17 august 2017
carucior copii

Eram bine. Aveam 2 copii trecuți de vârsta colicilor, primilor dinți, pampersilor. Unul intra la clasa pregătitoare, iar pe celălalt urma să-l dăm la grădiniță. Eu începusem serviciul și mă integrasem, din nou, din punct de vedere social. Totul bine și frumos. Aparent, nu ne lipsea nimic. Bine, acum să nu credeti că aveam de toate. Ne mulțumeam cu faptul că ne sunt băieții sănătosi iar noi cu putere de muncă.

Intrasem, cumva, într-o rutină. Serviciu, casă, copii.

Într-o duminică de dimineața, copiii nostri s-au trezit cu dor de ducă. Voiau să mergem în Herăstrău la un spectacol organizat de gașca Zurli!

Am ajuns acolo printre primii și ne-am postat în fața scenei. În deschiderea spectacolului a dansat o trupă de copii. Niște fetițe frumoase foc, cu fuste scurte și colorate de ți se “strepezeau” ochii când te uitai la ele. 🙂 Toate cochete, vesele și talentate.

Le-am admirat tot spectacolul, însă reacția soțului meu a fost una neașteptată:

– Cum ar fi să avem și noi una așa?
– Una așa, ce?
– Ce nu înțelegi?
– Păi nu înțeleg ce vrei…
– Vreau o fetiță a noastră.
– Nu-ți sunt suficienți doi băieți? Vrei și un “organizator” de evenimente?
– Hai, măi, gândește-te și tu ce frumos ar fi. O fetiță!
– Dar ai făcut 2 baieti! Ce garanție ai că nu iese tot băiat?
– Fată iese, simt!
– Nu, nici gând! Abia m-am liniștit și eu. Încă un copil? Ei, hai, lăsați!

De 8 martie, primesc “cadou” un test de sarcină. Pozitiv.

– Vezi, ce ți-am spus eu că va fi fată?! Ai aflat azi, 8 martie! E un semn!
carucior copii

Cum să-i distrug eu “Universul”, spunându-i că nu zilele din calendar determină sexul copilului? L-am lăsat cu entuziasmul lui și mi-am văzut de treburile mele. Iată că a venit și ziua primei ecografii. Dacă vă vine să credeți, s-a învoit de la muncă să meargă cu mine. I-am spus că e prima și că nu prea are ce să vadă. Nu am avut cu cine să mă inteleg.

– Și, mai aveți copii acasă?
– Da, doi!
– Minunat! Și vreti încă doi, nu?
– Aaaaa, nu! Ăsta e ultimul!
– Ăștia…
– Nu inteleg!
– Sunt două inimi care bat! Ghici ciupercă ce-i?

Jur că mă luaseră toate căldurile. Soțul meu se albise la față. Medicul nu glumea.

– Aveți gemeni! Felicitări!

Ce facem? Ne supărăm? Ne răzgândim? Doamne ferește! Să fie primit! La ecografii, nici nu întrebam sexul copiilor pentru că noi știam că sunt fete! Fetele noastre! Cel puțin, la asta visam noi. Și uite că a venit și ziua ultimei ecografii. În timp ce “le studia” medicul, îl și aud: “Stai, băi, băiatule potolit, că nu te pot măsura! Uită-te la frate-tu ce cuminte stă”! Să mi se facă rău! Să leșin acolo! Care băiat? Care frate-su? Noi avem două fete!

Doctorul, văzându-ne reacțiile amandurora, ne întreabă:

– Știați că sunt băieți, nu?
– Aaaaaa, noi știam că sunt fete!
– Vi s-a spus asta la ecografie?
– Nu…eram noi siguri că sunt fete!
– Păi, socoteala de-acasă…

Bineînțeles că au început liste de cumpărături… totul x 2. Am reușit să punem ceva bani deoparte din momentul aflării că avem super ofertă… adică 2! 🙂

Pătuț x 2, haine x 2… și cam tot ce trebuie pentru nou-născuți. Și după ce le-am cumpărat pe toate, am realizat că nu avem bani suficienți pentru cărucior. Când l-am întrebat pe soțul meu de unde mai facem rost de restul banilor, răspunsul lui a fost clar ca “bună ziua”: Viva Credit®!

Mai luasem un împrumut rapid de la ei cu ceva timp în urmă, așa că, nu ne erau străini.
Am aplicat, ne-au intrat banii într-o oră! Să tot iei un credit rapid de la ei. Aleluia! Am prins și o ofertă bună la un cărucior pentru gemeni. Deci, toată lumea mulțumită! Dacă nu apelam la Viva Credit®, zău că ne-am fi ciocnit de întrebarea: “Nu vă ajungeau doi copii?” 🙂

Share

Pastila Financiară  / Toate articolele

Leave A Reply


Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Categorii

    • 20.000 lei fac diferența
    • Câștigători concursuri
    • Despre noi
    • Echipa Descurcăreților
    • IFNeza pe înțelesul tuturor
    • Pastila Financiară
    • Podcast cu clienții Viva Credit
    • Responsabilitate sociala
    • Toate articolele
  • Postari recente

    • Părerea ta îți poate aduce 1000 lei și 10% reducere la dobândă!
    • 5 greșeli financiare frecvente în preajma sărbătorilor și cum le poți evita
    • STUDIU: Cum au aflat românii despre legea plafonării dobânzilor?
    • CONCURS: Câștigă 4x card cadou 500 lei pentru Paște!
    • STUDIU: Plafonarea dobânzilor IFN – între avantaje și dezavantaje


  • Postari recente

    • Părerea ta îți poate aduce 1000 lei și 10% reducere la dobândă!
    • 5 greșeli financiare frecvente în preajma sărbătorilor și cum le poți evita
    • STUDIU: Cum au aflat românii despre legea plafonării dobânzilor?
    • CONCURS: Câștigă 4x card cadou 500 lei pentru Paște!
  • Categorii

    • 20.000 lei fac diferența
    • Câștigători concursuri
    • Despre noi
    • Echipa Descurcăreților
    • IFNeza pe înțelesul tuturor
    • Pastila Financiară
    • Podcast cu clienții Viva Credit
    • Responsabilitate sociala
    • Toate articolele

Cookie-urile îți simplifică navigarea pe site-ul nostru.
Folosind site-ul fără a modifica setările referitoare la cookie-uri înseamnă că ești de acord cu folosirea acestora. Dacă vrei, totuși, poți selecta ce cookie-uri vrei să fie active. Află mai multe.
Modifică setări cookieAm înțeles
Privacy & Cookies Policy

Setări cookie-uri

Politica de utilizare a Cookie-urilor


Această politică reglementează utilizarea cookie-urilor atunci când accesați website-ul și navigați în cadrul acestuia.

 

Ce sunt Cookie-urile?


Fișierele cookie sunt fișiere text mici trimise de serverul unui site web către un navigator web (web browser: Chrome, IE, Firefox, Opera), memorie RAM sau unitate de hard disk, la momentul accesării inițiale a website-ului și apoi stocate acolo. Poți afla mai multe despre cookie-uri accesând website-ul www.allaboutcookies.org.


 

Scopul Cookie-urilor


Un “cookie” înregistrează informații relative la navigarea dumneavoastră pe website (pagini vizitate, data și ora de vizitare). Această informație permite website-ului “să-și amintească” informații cu privire la preferințele dumneavoastră și să îmbunătățească astfel experiența de navigare în website.
Necessary
Întotdeauna activate
Acestea sunt esențiale pentru navigarea în website. Ele permit utilizarea aplicațiilor incorporate în website, precum cea de login. Aceste cookie-uri nu colectează informații despre utilizator în baza căruia acesta să poată fi identificat. Fără aceste cookie-uri, anumite funcționalități ale website-ului nu pot fi disponibile.
Non-necessary
Cookie-uri de analiză și de marketing (necesare pentru a înțelege activitatea ta pe site-ul nostru, astfel încât să-ți putem oferi o experiență online cât mai bună și pentru a-ți trimite oferte personalizate)
SALVEAZĂ ȘI ACCEPTĂ