Viva Credit Blog

Viva Credit Blog

Atunci când rămâi fără bani, primul lucru pe care-l faci este să te gândești de la cine te-ai putea împrumuta. Ai câteva persoane în minte, așa că te apuci de dat telefoane. Uneori ai norocul să ți se spună imediat „sigur că da, te împrumut”, alteori auzi „îmi pare rău, dar nu am”. Hai, totuși, să mergem pe varianta optimistă. Persoana la care ai apelat îți oferă acea sumă cu împrumut dar nu cu termenul „mi-i dai când ai”, ci cu o dată fixă, stabilită de comun acord. Iei banii, te folosești de ei și uite că vine ziua când trebuie să-i rambursezi. Nu-i ai. Ce faci?

Noi vom încerca să prezentăm 3 situații incomode alături de niște soluții:

imprumut

  1. Împrumutul de la familie. Atunci când ai apelat la un membru al familiei pentru un împrumut, acesta te-a inteles că treci printr-o situație incomodă și te-a ajutat.

Bineînteles, pentru tine este o presiune mare faptul că această persoană așteaptă acei bani iar tu nu îi ai. Ți-e teamă de reacția ei și, de asemenea, nu vrei să dezamăgești. Nu vrei ca acel membru al familiei tale să-și piardă încrederea în tine și, poate, data viitoare o să te trezești cu răspunsul „n-am de unde”. Probabil că nu e cazul să-ți faci griji. Această persoană, făcând parte din familia ta, te va întelege. Încearcă să anunți din timp că s-ar putea să întârzii cu acea datorie. Nu aștepta să faci acest anunț chiar în ziua în care trebuia să-i dai banii. Acest lucru îți va ușura situația și ție, dar și celeilalte persoane. Tu îți iei o piatră de pe suflet pentru că ai anunțat întârzierea rambursării împrumutului iar celălalt va ști exact pe ce bani se poate baza, neluînd în calcul acei bani pe care ar fi trebuit să-i ia înapoi de la tine.

Așa că, nu-ți băga capul în nisip. Anunță din timp. Fii onest cu situația ta financiară actuală. Acel om face parte din familia ta și aveți o legătură specială. Cu siguranță te va  înțelege.

  1. Împrumutul de la instituții financiare. Aici se aplică aceeași soluție ca în cazul familiei. Dacă nu ai bani să rambursezi creditul, anunță-ți creditorul din timp. Explică-i problema pe care o ai și vezi ce soluții îți propune. Cu siguranță creditorul îți va face un plan de rambursare care te va avantaja. Nu este în interesul lui să te „îngroape” în datorii, ci să te ajute să scapi de ele și să îți achiți creditul.

        Orice ar fi, nu te împrumuta din altă parte ca să rambursezi un credit existent. Asta   te va băga și mai mult în datorii și vei scapa greu de ele.

  1. Împrumutul de la prieteni. Asta e o situație destul de delicată și diferită față de cele prezentate mai sus. Multe relații de prietenie s-au terminat urât după un împrumut de bani. Tu n-ai avut să-i dai la timp iar prietenul/prietena s-a supărat. Dupa ce îi rambursezi cu întârziere, încep reproșurile, supărările și gata, prietenia e compromisă.

Bine, totul depinde și de alți factori. Cât de strânsă e relația de prietenie, cât de mare este puterea de înțelegere a celuilalt, cât de mare nevoie are de banii pe care ți i-a împrumutat.

Noi, totuși, nu recomandăm să te împrumuți de la prieteni, dacă vrei să ramâneți în aceleași relații bune.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: