A-nceput școala și odată cu ea ofertele de diverse activități pentru copii: atelier de pictură, înot, engleză, germană, dezvoltare personală, balet, baschet, teatru, fotbal, șah….ș.a
Te-am amețit? 🙂 Pliantele și afișele cu centrele care oferă aceste servicii se găsesc peste tot acum…chiar și-n curtea scolii. 🙂 Sau, le mai poți vedea pe toate rețelele de socializare. E adevărat că oferta sună foarte atractiv, iar tu ca părinte te gândești să-i lărgești orizontul copilului tău prin a-i oferi diferite experiențe. Deci, cum am mai spus, e tentant fiecare curs oferit. Și, mai ales, toate aceste experiențe îți ajută copilul în anumite privințe. Însă, nu sunt gratis. Și cum anunțul sună foarte frumos, nu-ți vine să te limitezi la o singură activitate. Sportul e minunat, dar și teatrul ți-ar ajuta copilul să scape de inhibitii. Engleza se cere peste tot, clar trebuie știută bine, dar ce faci cu pictura, mai ales că al tău copil pare să aibă un talent innăscut?
Dilemele sunt mari și multe. Însă, lucrurile astea trebuie cântărite foarte bine. La câte opționale ne oprim? De câte ori pe săptămână e fiecare activitate? Și, mai ales, cât costă? Bineînțeles, de obicei prima ședință este gratuită, dar după aceea toate sunt cu plată. 🙂 Vei avea varianta de-a-ți face abonament sau să plătești pe o ședință. Clar, abonamentul e mai avantajos din punct de vedere financiar.
Totuți, fă-ți niște calcule înainte de-a înscrie copilul la aceste ateliere. Gândește-te că o activitate din asta se întinde pe minimum 9 luni. Ceea ce înseamnă că lună de lună tu va trebui să scoți din buzunar o anumită sumă de bani. Pune-ți toate obligațiile financiare lunare pe hârtie și vezi dacă bugetul tău îți permite o cheltuială în plus. Bineînțeles, poți retrage, în timp, copilul de la aceste ateliere, dar nu este cea mai bună soluție. Nu există continuitate, iar tu la un moment dat vei avea senzația că banii dați până în acel moment au fost “aruncați pe fereastră”.Dacă, totuși, nu vrei să renunțe copilul tău la opționalele alese și începute, noi te putem ajuta cu bani până la salariu. Îți propunem linia de credit de la Viva Credit. O poți solicita online. Banii, până la 2000 lei, îi primești în maximum 2 ore direct pe cardul tău.
Decizia, bineînțeles, îți aparține. Tu știi cel mai bine ce buget lunar ai și, de asemenea, ce e mai bine pentru copilul tău! Noi vrem doar să știi că dacă ai nevoie de bani, suntem aici pentru a te ajuta. 🙂
Leave A Reply