Nici lunile acestea n-am reușit să pun vreun leu deoparte! Am zis că, odată cu noul an, voi face efortul să pun 10% din venitul meu lunar ,,la saltea”! Este absolut necesar încât să nu mai fiu luată prin surprindere de cheltuielile neprevăzute, așa cum am pățit-o recent. Da…ritmul alert din fiecare zi, neglijarea alimentației, dar și stresul si-au spus cuvântul! Mă simțeam din ce în ce mai obosită, dureri de cap care deveneau frecvente, o stare de nervozitate continuă. Toate astea m-au trimis, așa cum era de așteptat, la doctor!
Acesta mi-a recomandat să fac niște analize urgent, însă, pentru a beneficia de servicii gratuite, trebuia să aștept câteva săptămâni bune! Ținând cont că situația în care eram nu suporta amânare, a fost necesar să apelez la un cabinet privat, pentru a avea rezultatele în timp util. Trecuse ceva vreme de când nu mă mai ,,verificasem” și când am aflat cât costă, mi-am pus mâinile-n cap! Însă, fiind vorba despre sănătatea mea-n joc, clar nu puteam vorbi de vreo amânare!
M-am gândit să mă împrumut de la mama dar sigur mi-ar fi cerut niște explicații și chiar nu aș fi vrut să se îngrijoreze pentru mine. Așa că, am sunat-o pe prietena mea să văd dacă are ea mai mulți bani decât mine…poate mă împrumută. Ghinion! Era la fel de “bogată”!
În schimb, mi-a recomandat să mă interesez de Creditul Până la Salariu oferit de Viva Credit, pentru că ei oferă banii rapid și pun la dispoziția clientului multe avantaje! Am căutat imediat pe internet, am citit despre ei și, văzând foarte multă lume mulțumită de serviciile lor, n-am ezitat deloc! Am cerut 500 lei și, fără să exagerez, în două ore am avut banii pe card! Cu ajutorul lor am reușit să descopăr, la timp, ce probleme de sănătate aveam…. Și, credeți-mă, nu erau deloc de neglijat!
Să știi ca nu are rost să te mai consumi din cauza problemelor financiare? Ori de câte ori îți flutură vântul prin buzunare si ai nevoie urgentă de bani, apelează cu incredere la Viva Credit. Alege o sumă între 100 și 1500 Lei, pe care trebuie să o restitui în maxim 35 de zile și scapi de griji.
La mine a funcționat foarte bine!
Dacă vrei să afli mai multe despre cei de la Viva Credit, vezi aici: https://goo.gl/L9Pqxe
Leave A Reply