Anul acesta am avut parte de o mare surpriză la locul de muncă. O surpriză nu tocmai plăcută. Am fost obligați să ne luăm concediu două săptămâni, perioadă în care clădirea firmei la care lucrez intră în modernizare.
Luată prin surprindere, nu am planuri pentru „concediu” și e lesne de înțeles că nu am nici bani puși „la ciorap” pentru asta. 🙂 Așa că, tot ce îmi rămâne acum de făcut este să stau închisă în casă, iar asta nu îmi surâde deloc, mai ales că nu sunt într-o stare psihică tocmai bună. Însă, fără bani nu prea ai ce face nici măcar în propriul tău oraș.
Dezamăgită și, ușor, deprimată, m-am tot gândit ce să fac în această perioadă. Primul gând care mi-a trecut prin cap, a fost să dau o fugă până la sora mea…în Danemarca. Da da, o “aruncătură de băț”! 🙂 Nu aș avea nevoie de mulți bani… Cazare am… Nici de mâncare nu mă pot plânge. Dar cum Danemarca nu-i așa aproape, trebuie să zbor cu avionul până acolo. Bilete? N-am! Bani? Cam puțini… Nu-mi ajung. Pentru un bilet dus-întors mai am nevoie de 800 de lei.
De unde-i iau? Până la următorul salariu mai am fix 2 săptămâni, am decis să fac un Credit Până la Salariu. Adică să mă împrumut de la Viva Credit de restul banilor….adică de cei 800 de lei.
Colegele mele de birou fac asta frecvent. Ori de câte ori au nevoie de bani, intră aici https://goo.gl/HKuVdy și aplică online pentru un credit rapid. Le-am urmat și eu exemplul și în doar două ore am avut banii direct în cont, fără prea multe întrebări, giranți, garanții sau adeverințe de salariu. Mai mult, pentru că eram un client nou la Viva Credit, am primit și o dobândă de… 0%. Mai exact, câți bani am luat împrumut, tot atâția am dat înapoi.
Am făcut alegerea perfectă, iar într-un final concediul forțat s-a dovedit a fi benefic pentru mine. Mi-am vizitat sora si am petrecut timp foarte frumos împreună!
Leave A Reply