Două zile! Atât m-a ținut dorința de-a alerga prin parc! Și asta, pentru că din prima zi m-au alergat toți câinii fără stăpân care își fac veacul în parcul de lângă casa mea. Nu am vrut să renunț din prima. Am mers să alerg și în ziua următoare. Din păcate aceeași situație. Câinii s-au luat după mine și au început să mă latre și să mă mârâie. Vă puteți imagina că mi-a fost foarte, foarte frică. Mai ales că, în zona parcului , au fost zeci de cazuri cu oameni mușcați de câini.
Aveam 35 de ani și nu făceam niciun pic de sport, nici măcar nu obișnuiam să merg pe jos foarte mult. Spre serviciu mă duceam metroul (da, am stația la ieșirea din bloc), de la serviciu mă întorceam…la fel. Iar la cumpărături mergeam, bineînțeles, la magazinul de la parterul blocului în care locuiesc.tot cu mașina. Clar, trebuia să fac ceva să-mi schimb comoditatea caracteristică.
Și cum planul meu de a alerga prin parc a eșuat lamentabil, m-am gândit că ar fi bine să alerg acasă. Nu de nebună prin casă ci să îmi cumpăr o bandă specială de alergare. 🙂
Am intrat pe internet și am început să caut varianta care să mi se potrivească. După ore bune de căutări am găsit exact ceea ce căutam: o bandă de alergare, electrică, un model nou, destinat uzului casnic, cu o viteză de până la 10 kilometri la oră. Prețul? 1.140 de lei.
Nu aveam banii, dar nu am intrat în panică. Dacă tot eram pe internet, am zis să intru pe site-ul Viva Credit să văd dacă pot să accesez și eu un credit, așa cum au făcut și mulți dintre apropiații mei.
A fost mai simplu decât m-am așteptat. Am completat un formular online, am aplicat pentru Creditul Până la Salariu și în doar două ore am avut banii în cont. Totul s-a desfășurat online, simplu și sigur. Pentru că apelam pentru prima oară la ajutorul lor am primit și o dobândă de 0%. Mai exact, eu am împrumutat 1.140 de lei, iar la data scadentă, aleasă de mine, am înapoiat tot 1.140 de lei.
În aceeași zi mi-am și cumpărat banda electrică. De atunci a trecut mai bine de o săptămână și alerg în fiecare zi. Mă simt și sunt în formă.
Ai și tu nevoie de un Credit Până la Salariu? Intră cu încredere aici . Găsești nu doar un ajutor, ci și un adevărat prieten.
Leave A Reply