„Ceea ce părea o zi obișnuită de muncă s-a transformat în una de coșmar. În momentul în care m-am aplecat să-mi leg șireturile la pantofi, surpriză, nu m-am mai putut ridica. Da, am înțepenit. Da’ rău de tot. Ma încerca o durere cumplită de spate combinată cu faptul că, pur și simplu, nu mă puteam mișca. După un pumn de calmante, am reușit să plec acasă. A doua zi, la prima oră, medicul de familie s-a trezit cu mine la clinică. Mi-a dat trimitere la neurolog iar acesta mi-a spus ca fără un RMN nu are cum să-mi pună un diagnostic clar. Așa că, am început să caut o clinică/ spital unde aș putea să fac această procedura dar să fie decontată de CAS. Am găsit, dar niciuna nu avea loc mai devreme de 2 luni. La mine chiar era o urgență. Un RMN presupune un diagnostic iar după asta un tratament corespunzător. Oricât le-aș fi explicat situația mea, răspunsul era același: “Vă întelegem dar nu vă putem ajuta”.
Singura soluție era să fac această procedură contra cost. Cel mai mic preț pe care îl găsisem era de 700 lei. Mult. Prea mult pentru mine în acel moment. Chiar nu aveam bani. Nu aveam în portofel mai mult de 200 de lei. Singura soluție era să mă împrumut. Dar de la cine? Aș fi putut să cer de la părinți dar asta însemnă să le dau explicații și chiar nu aș fi vrut să-i îngrijorez. Prieteni…nu știu ce să zic. De obicei, evit să mă împrumut de la ei. Așa că, am intrat pe internet și am început să caut de unde aș putea face un împrumut rapid cu suma mică. Habar nu aveam că există pe piață atâtea oferte de genul ăsta. M-am documentat, am căutat păreri ale celor care au făcut un astfel de împrumut și am ajuns la o concluzie. Viva Credit. O companie care este pe piață din România de 8 ani și cu foarte multe recomandări. Creditul Până la Salariu – un produs care este plin de avantaje și mi se potrivește ca o mănușă. Eu, care stau destul de prost cu timpul liber, am nevoie de un credit online pentru care nu trebuie să fac drumuri cu acte sau să stau pe la cozile ghișeelor. Iar faptul că îmi intră banii pe card în 2 ore, e mare noroc. RMN-ul trebuie făcut urgent pentru că nu puteam să stau la infinit pe calmante. Așa că, Viva Credit a fost salvarea mea. Totul a decurs rapid iar procedura de obținere a creditului online este una foarte simplă.
Am solicitat 700 lei iar peste 10 zile tot atât am de rambursat pentru că, fiind la primul credit, am dobândă 0%.” Asta este povestea pe care ne-a împărtășit-o un client de-al nostru.
Dacă și tu te vei afla, vreodată, într-un mare impas financiar, solicită un credit rapid de-aici: https://goo.gl/ytvnud
Solicită până la 2000 lei pe care îi poți rambursa în maximum 35 de zile.
E simplu, e rapid, e Viva Credit!
Leave A Reply