Afacere salvată de Viva Credit!

7 martie 2017
afacere salvata

Nu regret că mi-am urmat instinctul și mi-am dezvoltat o afacere la care am visat dintotdeauna. Asta chiar dacă am fost la un pas de faliment! Treaba a mers ,,ca pe roate”, însă brusc am pierdut cei mai importanți clienți, iar profitul a întârziat să mai apară… din păcate, nu și datoriile! ,,E greu când cazi de sus”, spune o vorbă din popor…iar gânduri ca ,,Nu mai bine stăteam eu în banca mea și nu mai pierdeam niciun leu?” nu-mi dădeau pace! Dar nu m-am lăsat bătut și am căutat soluții! Și ce credeți? Da, am descoperit cea mai scurtă cale spre salvarea unei mici afaceri! ,,Am dat restart” business-ului meu cu ajutorul unui împrumut rapid de la Viva Credit!

 

Cu ei am învățat că, de la declin la succes, este doar un pas! Atunci când profitul era aproape zero, plata chiriei lunare a fost cea pe care am amânat-o de la lună la lună! Proprietarul nu m-a putut înțelege la nesfârșit… iar o afacere fără un spațiu în care să se dezvolte, nici nu poate exista! Prin urmare, dacă voiam să mai salvez ceva, trebuia să achit chiria urgent, asta dacă nu voiam să fiu evacuat…. În aceste condiții, am aflat de Viva Credit! Un prieten mi-a recomandat să apelez la serviciile lor, pentru că sunt foarte transparente și prezintă multe avantaje. Am cerut 1500 Lei să-mi achit toate restanțele! Cu ajutorul creditului online am făcut pași mici și siguri către rezolvarea problemelor și restabilirea echilibrului micului meu business!

 

Oricând te afli în pană de bani, Creditul Până la Salariu nu te lasă la greu! Este foarte rapid și ușor de accesat! A durat câteva minute să completez formularul la ei pe site, în scurt timp a venit și aprobarea iar în două ore din acel moment, mi-au intrat și banii pe card!

Alegi orice sumă ai nevoie, cuprinsă între 100 şi 1500 Lei și depășești cu brio problemele cauzate de lipsa banilor! Ce spui că la primul tău credit ai 0% dobândă și 0 comisioane? Nu-i cazul să fii surprins, pentru că la Viva Credit ai doar avantaje și servicii rapide, sigure și transparente! Așa că, oricând ești pe muchie de cuțit, apelează cu încredere la ei!

bani pe cardcredit avantajosimprumut pana la salariuViva Credit
Share

Pastila Financiară  / Toate articolele

You might also like

Părerea ta îți poate aduce 1000 lei și 10% reducere la dobândă!
7 mai 2025
CONCURS: Câștigă 4x card cadou 500 lei pentru Paște!
2 aprilie 2025
5 sfaturi financiare pentru a-ți valorifica superputerea!
17 februarie 2025

Leave A Reply


Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Categorii

    • 20.000 lei fac diferența
    • Câștigători concursuri
    • Despre noi
    • Echipa Descurcăreților
    • IFNeza pe înțelesul tuturor
    • Pastila Financiară
    • Podcast cu clienții Viva Credit
    • Responsabilitate sociala
    • Toate articolele
  • Postari recente

    • Părerea ta îți poate aduce 1000 lei și 10% reducere la dobândă!
    • 5 greșeli financiare frecvente în preajma sărbătorilor și cum le poți evita
    • STUDIU: Cum au aflat românii despre legea plafonării dobânzilor?
    • CONCURS: Câștigă 4x card cadou 500 lei pentru Paște!
    • STUDIU: Plafonarea dobânzilor IFN – între avantaje și dezavantaje


  • Postari recente

    • Părerea ta îți poate aduce 1000 lei și 10% reducere la dobândă!
    • 5 greșeli financiare frecvente în preajma sărbătorilor și cum le poți evita
    • STUDIU: Cum au aflat românii despre legea plafonării dobânzilor?
    • CONCURS: Câștigă 4x card cadou 500 lei pentru Paște!
  • Categorii

    • 20.000 lei fac diferența
    • Câștigători concursuri
    • Despre noi
    • Echipa Descurcăreților
    • IFNeza pe înțelesul tuturor
    • Pastila Financiară
    • Podcast cu clienții Viva Credit
    • Responsabilitate sociala
    • Toate articolele

Cookie-urile îți simplifică navigarea pe site-ul nostru.
Folosind site-ul fără a modifica setările referitoare la cookie-uri înseamnă că ești de acord cu folosirea acestora. Dacă vrei, totuși, poți selecta ce cookie-uri vrei să fie active. Află mai multe.
Modifică setări cookieAm înțeles
Privacy & Cookies Policy

Setări cookie-uri

Politica de utilizare a Cookie-urilor


Această politică reglementează utilizarea cookie-urilor atunci când accesați website-ul și navigați în cadrul acestuia.

 

Ce sunt Cookie-urile?


Fișierele cookie sunt fișiere text mici trimise de serverul unui site web către un navigator web (web browser: Chrome, IE, Firefox, Opera), memorie RAM sau unitate de hard disk, la momentul accesării inițiale a website-ului și apoi stocate acolo. Poți afla mai multe despre cookie-uri accesând website-ul www.allaboutcookies.org.


 

Scopul Cookie-urilor


Un “cookie” înregistrează informații relative la navigarea dumneavoastră pe website (pagini vizitate, data și ora de vizitare). Această informație permite website-ului “să-și amintească” informații cu privire la preferințele dumneavoastră și să îmbunătățească astfel experiența de navigare în website.
Necessary
Întotdeauna activate
Acestea sunt esențiale pentru navigarea în website. Ele permit utilizarea aplicațiilor incorporate în website, precum cea de login. Aceste cookie-uri nu colectează informații despre utilizator în baza căruia acesta să poată fi identificat. Fără aceste cookie-uri, anumite funcționalități ale website-ului nu pot fi disponibile.
Non-necessary
Cookie-uri de analiză și de marketing (necesare pentru a înțelege activitatea ta pe site-ul nostru, astfel încât să-ți putem oferi o experiență online cât mai bună și pentru a-ți trimite oferte personalizate)
SALVEAZĂ ȘI ACCEPTĂ