COMPLICI LA SURPRIZĂ!

23 martie 2017
concert rock

Pe 13 mai este ziua iubitului meu și am decis să îi fac o surpriză, una pe care să o țină minte toată viața. M-am tot gândit ce l-ar bucura cel mai mult, cum i-ar plăcea să-și petreacă ziua de naștere și … mi-a venit ideea salvatoare.

Exact în ziua în care el împlinește 35 de ani, trupa lui favorită concertează la București. În parcarea complexului Romexpo, britanicii de la Deep Purple își vor promova cel mai nou album “inFinite”, în cadrul turneului The Long Goodbye. Ce surpriză poate fi mai frumoasă decât să își vadă idolii cântând live?

concert rock

 

Hotărâtă ,am intrat pe internet să cumpăr 2 bilete la concert, dar am avut parte de o dezamăgire.  Deși mai era o lună până la eveniment, deja, nu mai era disponibil niciun bilet, nici la gazonul B și nici la gazonul A. În schimb, mai erau câteva bilete la Golden Ring, dar un loc la VIP costă, nici mai mult, nici mai puțin de 350 de lei. Așa că, două bilete îmi depășeau cu mult bugetul. Cu toate astea, am hotărât să nu renunț și să împrumut, până la salariu, banii de care am nevoie.

Nu am apelat nici la rude, nici la prieteni ci am apelat la Viva Credit.  Nu a fost nevoie să le dau prea multe explicații. De ce am nevoie de bani? De ce atât de urgent? De ce nu îi am puși de-o parte? Sunt întrebări la care nu am fost nevoită să răspund. Tot ce mi-au cerut ei a fost să completez o cerere online pe  vivacredit.ro. Nu mi-au cerut nici giranți și nici garanții și în doar două ore am avut banii în cont. Mai mult,  pentru că a fost prima oară când am apelat la ei, Viva Credit mi-au oferit și o dobândă de 0%. Practic, am împrumutat 700 de lei de la ei și după 30 de zile le-am dat înapoi tot 700 de lei.

În aceeași zi am și cumpărat biletele. Așa că, acum, abia aștept să vină data de 13 mai să îi văd reacția iubitului meu care mereu fredonează prin casă melodiile celor de la Deep Purple. Sigur va fi o surpriză minunată, una la care nici nu visează. Promit să vă țin la curent și să vă povestesc cum a fost la concert, dar mai ales cum a reacționat iubitul meu.

Vouă, celor de la Viva Credit nu pot decât să vă mulțumesc că mi-ați fost complici la surpriză.

Dacă și tu ai o nevoie urgentă, apelează cu încredere aici: https://goo.gl/ChkdDD

credit onlinecredit rapidfara baninevoie urgenta de baniviva credit
Share

Pastila Financiară  / Toate articolele

You might also like

Află secretele împrumuturilor rapide pe termen scurt!
18 martie 2023
4 întrebări și răspunsuri despre creditul rapid
15 noiembrie 2021
Cum te pregătești corect de Black Friday?
29 octombrie 2021

Leave A Reply


Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Da-ne Like pe Facebook

    Facebook Pagelike Widget
  • Categorii

    • 20.000 lei fac diferența
    • Câștigători concursuri
    • Despre noi
    • IFNeza pe înțelesul tuturor
    • Pastila Financiară
    • Podcast cu clienții Viva Credit
    • Responsabilitate sociala
    • Toate articolele
  • Postari recente

    • Concurs IFN-eza pe înțelesul tuturor, la radio EuropaFM!
    • Află secretele împrumuturilor rapide pe termen scurt!
    • #IFN-eza pe înțelesul tuturor
    • #5 Podcast cu clienții Viva Credit
    • #4 Podcast cu clienții Viva Credit


  • Postari recente

    • Concurs IFN-eza pe înțelesul tuturor, la radio EuropaFM!
    • Află secretele împrumuturilor rapide pe termen scurt!
    • #IFN-eza pe înțelesul tuturor
    • #5 Podcast cu clienții Viva Credit
  • Categorii

    • 20.000 lei fac diferența
    • Câștigători concursuri
    • Despre noi
    • IFNeza pe înțelesul tuturor
    • Pastila Financiară
    • Podcast cu clienții Viva Credit
    • Responsabilitate sociala
    • Toate articolele

Cookie-urile îți simplifică navigarea pe site-ul nostru.
Folosind site-ul fără a modifica setările referitoare la cookie-uri înseamnă că ești de acord cu folosirea acestora. Dacă vrei, totuși, poți selecta ce cookie-uri vrei să fie active. Află mai multe.
Modifică setări cookieAm înțeles
Privacy & Cookies Policy

Setări cookie-uri

Politica de utilizare a Cookie-urilor


Această politică reglementează utilizarea cookie-urilor atunci când accesați website-ul și navigați în cadrul acestuia.

 

Ce sunt Cookie-urile?


Fișierele cookie sunt fișiere text mici trimise de serverul unui site web către un navigator web (web browser: Chrome, IE, Firefox, Opera), memorie RAM sau unitate de hard disk, la momentul accesării inițiale a website-ului și apoi stocate acolo. Poți afla mai multe despre cookie-uri accesând website-ul www.allaboutcookies.org.


 

Scopul Cookie-urilor


Un “cookie” înregistrează informații relative la navigarea dumneavoastră pe website (pagini vizitate, data și ora de vizitare). Această informație permite website-ului “să-și amintească” informații cu privire la preferințele dumneavoastră și să îmbunătățească astfel experiența de navigare în website.
Necessary
Always Enabled
Acestea sunt esențiale pentru navigarea în website. Ele permit utilizarea aplicațiilor incorporate în website, precum cea de login. Aceste cookie-uri nu colectează informații despre utilizator în baza căruia acesta să poată fi identificat. Fără aceste cookie-uri, anumite funcționalități ale website-ului nu pot fi disponibile.
Non-necessary
Cookie-uri de analiză și de marketing (necesare pentru a înțelege activitatea ta pe site-ul nostru, astfel încât să-ți putem oferi o experiență online cât mai bună și pentru a-ți trimite oferte personalizate)
SAVE & ACCEPT