Viva Credit sau bani în două ore!

28 martie 2017
aragaz nou

Știți cât de greu este să faci rost de bani atunci când “arde” rău? Chiar dacă vorbim de sume relativ mici, când vine vorba de un împrumut, mai toți cei la care apelezi ”se dau la fund”, ca s-o spunem pe românește. Cine nu s-a ”lovit” de tradiționalele motive: ,,îmi pare rău, nu dau niciodată bani cu împrumut”, ,,abia am niște bani pentru mine…” sau ,,încă n-am luat salariul…”? Noroc că acum putem face rost de bani în doar două ore, accesând creditul rapid de la Viva Credit!

Recent, m-am confruntat cu o situație în care aveam nevoie urgentă de bani: mi s-a stricat aragazul! Mă sună fiică-mea, în timp ce eram la serviciu, speriată:  “Mami, vino acasă urgent! Miroase a gaz în toată casa”. Vă dați seama că m-am cutremurat toată și-am plecat ca vântu` spre casă, să văd care-i problema. Aragazul nostru era cam vechi și, în ultimul timp, cam dădea rateuri. Chiar mă gândeam că până aici i-a fost! Pentru că nu sunt o pricepută într-ale electromecanicii, am chemat un profesionist, dar când mi-a spus cât mă costă cu totul, mi-am pus mâinile-n cap! N-aveam decât 150 de lei în portofel, iar rezolvarea problemei chiar nu putea fi amânată până în ziua de salariu.

aragaz nou

aragaz nou

 

Am apelat la niște rude cu speranța că mă pot împrumuta cu încă 400 de lei, exact cât mai aveam nevoie, dar n-am primit vreun răspuns pozitiv. Am trecut rapid peste refuzurile lor, și fără să mai pierd timp, am început să caut pe internet informații despre diverse împrumuturi rapide. Din două, trei clickuri am ajuns pe pagina celor de la Viva Credit. Partea cea mai avantajoasă, și, de fapt, ceea ce m-a convins la ei, a fost că aveam 0% dobândă la prima creditare (practic, e gratuit!!) și că primeam cei 400 de lei în doar 2 ore. Deci, Creditul Până la Salariu pus la dispoziție de ei se potrivea perfect nevoilor mele: totul se întâmplă online, din fața calculatorului sau de pe mobil, iar banii pot fi restituiți între 1 zi și 35 zile. Minunat!!! Luam banii în două săptămâni din momentul creditării.

Așa că, am completat formularul de împrumut pe vivacredit.ro, am trimis o copie după buletin pe email-ul companiei și așa cum mi-au promis, în două ore aveam suma în contul personal. Am primit banii, am plătit reparația și acum aragazul meu este în perfectă stare de funcționare! De acum încolo, știu la cine să apelez ori de câte ori situația mi-o impune! Le mulțumesc celor de la Viva Credit că mi-au pus la dispoziție asemenea servicii rapide, avantajoase și transparente!

Ai nevoie urgent de niște bani? Intră aici: https://goo.gl/UvKdef și cere!

dobanda 0%imprumut onlineviva credit
Share

Pastila Financiară  / Toate articolele

You might also like

Află secretele împrumuturilor rapide pe termen scurt!
18 martie 2023
4 întrebări și răspunsuri despre creditul rapid
15 noiembrie 2021
Cum te pregătești corect de Black Friday?
29 octombrie 2021

Leave A Reply


Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Da-ne Like pe Facebook

    Facebook Pagelike Widget
  • Categorii

    • 20.000 lei fac diferența
    • Câștigători concursuri
    • Despre noi
    • IFNeza pe înțelesul tuturor
    • Pastila Financiară
    • Podcast cu clienții Viva Credit
    • Responsabilitate sociala
    • Toate articolele
  • Postari recente

    • Concurs IFN-eza pe înțelesul tuturor, la radio EuropaFM!
    • Află secretele împrumuturilor rapide pe termen scurt!
    • #IFN-eza pe înțelesul tuturor
    • #5 Podcast cu clienții Viva Credit
    • #4 Podcast cu clienții Viva Credit


  • Postari recente

    • Concurs IFN-eza pe înțelesul tuturor, la radio EuropaFM!
    • Află secretele împrumuturilor rapide pe termen scurt!
    • #IFN-eza pe înțelesul tuturor
    • #5 Podcast cu clienții Viva Credit
  • Categorii

    • 20.000 lei fac diferența
    • Câștigători concursuri
    • Despre noi
    • IFNeza pe înțelesul tuturor
    • Pastila Financiară
    • Podcast cu clienții Viva Credit
    • Responsabilitate sociala
    • Toate articolele

Cookie-urile îți simplifică navigarea pe site-ul nostru.
Folosind site-ul fără a modifica setările referitoare la cookie-uri înseamnă că ești de acord cu folosirea acestora. Dacă vrei, totuși, poți selecta ce cookie-uri vrei să fie active. Află mai multe.
Modifică setări cookieAm înțeles
Privacy & Cookies Policy

Setări cookie-uri

Politica de utilizare a Cookie-urilor


Această politică reglementează utilizarea cookie-urilor atunci când accesați website-ul și navigați în cadrul acestuia.

 

Ce sunt Cookie-urile?


Fișierele cookie sunt fișiere text mici trimise de serverul unui site web către un navigator web (web browser: Chrome, IE, Firefox, Opera), memorie RAM sau unitate de hard disk, la momentul accesării inițiale a website-ului și apoi stocate acolo. Poți afla mai multe despre cookie-uri accesând website-ul www.allaboutcookies.org.


 

Scopul Cookie-urilor


Un “cookie” înregistrează informații relative la navigarea dumneavoastră pe website (pagini vizitate, data și ora de vizitare). Această informație permite website-ului “să-și amintească” informații cu privire la preferințele dumneavoastră și să îmbunătățească astfel experiența de navigare în website.
Necessary
Always Enabled
Acestea sunt esențiale pentru navigarea în website. Ele permit utilizarea aplicațiilor incorporate în website, precum cea de login. Aceste cookie-uri nu colectează informații despre utilizator în baza căruia acesta să poată fi identificat. Fără aceste cookie-uri, anumite funcționalități ale website-ului nu pot fi disponibile.
Non-necessary
Cookie-uri de analiză și de marketing (necesare pentru a înțelege activitatea ta pe site-ul nostru, astfel încât să-ți putem oferi o experiență online cât mai bună și pentru a-ți trimite oferte personalizate)
SAVE & ACCEPT