Credit rapid pentru bătrâneți liniștite!

11 mai 2017
pensionar

“Bună ziua, Viva Credit! Eu sunt Ioan, în vârstă de 66 de ani, și am o bătrânețe foarte liniștită și lipsită de griji financiare!”

Mda, ce bine ar fi să-mi încep așa scrisoarea către voi. Ați fi văzut și voi un pensionar fericit! Dar, din păcate, nu e chiar așa! După ce am muncit ,,o viață de om”, pentru a primi o pensie infimă, pot spune că bătrânețea mea numai liniștită nu e! Ar fi bine dacă, odată cu înaintarea în vârstă, ar mai dispărea și din nevoile zilnice… Dar, din contră, parcă se-nmulțesc! Vă spun că atunci când vine pensia, nici nu știu la ce s-o folosesc mai întâi.

pensionar

 

Dacă încep cu plata facturilor și a întreținerii, mai iau și ceva de-ale gurii, nu-mi mai rămân bani pentru medicamente (care, fie nu sunt compensate, fie reducerea e aproape insesizabilă), consultații și alte cele. Iar dacă trec cu vederea peste problemele de sănătate și aleg amânarea tratamentului, nu fac decât să înrăutățesc situația și să mă aleg nu numai cu o sănătate mai șubredă, dar și c-un tratament mai scump… Asta am pățit chiar săptămâna trecută! Din lipsa banilor, am tot amânat să-mi rezolv niște probleme cu urechile, care mă supărau de ceva vreme! Dar, pentru că începusem să aud din ce în ce mai puțin, spre deloc, n-am mai îndurat și am decis să mă duc la doctor. Verdictul: pe lângă tratament, aveam nevoie de câte o proteză auditivă, asta dacă voiam să mai aud ceva!

De la cine să împrumut eu bani, pensionar fiind? Nu vreau să apelez la cei doi copii ai mei. Le au și ei p-ale lor. Nu că nu m-ar fi ajutat dar, incerc să mă descurc singur, de obicei. M-am gândit să iau un împrumut rapid, dar știam că nu va fi prea ușor să găsesc asa ceva pt pensionari. Dar, noroc cu vecinul meu care mi-a povestit despre echipa Viva Credit și despre creditele pe care le pun la dispoziție și pensionarilor. El beneficiase de un împrumut online când și-a reparat dantura, și mi-a spus doar cuvinte de laudă despre serviciile lor. “Viva Credit face exact ceea ce promite!” Și, așa a fost! După ce am completat cererea cu informațiile personale aici https://goo.gl/advnmD și am trimis o copie de pe buletin, în câteva ore am avut banii pe card. Am fost și foarte mulțumit de rapiditatea și seriozitatea de care au dat dovadă. Uite că poți să-ți faci prieteni noi și la bătrânețe. Presimt că va fi o prietenie lungă și sinceră cu echipa Viva Credit! 🙂

bani pe cardimprumut rapidviva credit
Share

Pastila Financiară  / Toate articolele

You might also like

Află secretele împrumuturilor rapide pe termen scurt!
18 martie 2023
Cum te pregătești corect de Black Friday?
29 octombrie 2021
Cum îi explici copilului tău ce sunt banii? 5 lucruri esențiale de educație financiară pe care trebuie să-l înveți
27 octombrie 2021

Leave A Reply


Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Da-ne Like pe Facebook

    Facebook Pagelike Widget
  • Categorii

    • 20.000 lei fac diferența
    • Câștigători concursuri
    • Despre noi
    • IFNeza pe înțelesul tuturor
    • Pastila Financiară
    • Podcast cu clienții Viva Credit
    • Responsabilitate sociala
    • Toate articolele
  • Postari recente

    • Concurs IFN-eza pe înțelesul tuturor, la radio EuropaFM!
    • Află secretele împrumuturilor rapide pe termen scurt!
    • #IFN-eza pe înțelesul tuturor
    • #5 Podcast cu clienții Viva Credit
    • #4 Podcast cu clienții Viva Credit


  • Postari recente

    • Concurs IFN-eza pe înțelesul tuturor, la radio EuropaFM!
    • Află secretele împrumuturilor rapide pe termen scurt!
    • #IFN-eza pe înțelesul tuturor
    • #5 Podcast cu clienții Viva Credit
  • Categorii

    • 20.000 lei fac diferența
    • Câștigători concursuri
    • Despre noi
    • IFNeza pe înțelesul tuturor
    • Pastila Financiară
    • Podcast cu clienții Viva Credit
    • Responsabilitate sociala
    • Toate articolele

Cookie-urile îți simplifică navigarea pe site-ul nostru.
Folosind site-ul fără a modifica setările referitoare la cookie-uri înseamnă că ești de acord cu folosirea acestora. Dacă vrei, totuși, poți selecta ce cookie-uri vrei să fie active. Află mai multe.
Modifică setări cookieAm înțeles
Privacy & Cookies Policy

Setări cookie-uri

Politica de utilizare a Cookie-urilor


Această politică reglementează utilizarea cookie-urilor atunci când accesați website-ul și navigați în cadrul acestuia.

 

Ce sunt Cookie-urile?


Fișierele cookie sunt fișiere text mici trimise de serverul unui site web către un navigator web (web browser: Chrome, IE, Firefox, Opera), memorie RAM sau unitate de hard disk, la momentul accesării inițiale a website-ului și apoi stocate acolo. Poți afla mai multe despre cookie-uri accesând website-ul www.allaboutcookies.org.


 

Scopul Cookie-urilor


Un “cookie” înregistrează informații relative la navigarea dumneavoastră pe website (pagini vizitate, data și ora de vizitare). Această informație permite website-ului “să-și amintească” informații cu privire la preferințele dumneavoastră și să îmbunătățească astfel experiența de navigare în website.
Necessary
Always Enabled
Acestea sunt esențiale pentru navigarea în website. Ele permit utilizarea aplicațiilor incorporate în website, precum cea de login. Aceste cookie-uri nu colectează informații despre utilizator în baza căruia acesta să poată fi identificat. Fără aceste cookie-uri, anumite funcționalități ale website-ului nu pot fi disponibile.
Non-necessary
Cookie-uri de analiză și de marketing (necesare pentru a înțelege activitatea ta pe site-ul nostru, astfel încât să-ți putem oferi o experiență online cât mai bună și pentru a-ți trimite oferte personalizate)
SAVE & ACCEPT