PENTRU OASPEȚII DE PESTE HOTARE

13 iulie 2017
accesare credit rapid

Cu doar două săptămâni înainte de venirea socrilor mei din Italia mi-am rupt piciorul! M-am împiedicat pe scările blocului și am căzut. Atât de tare încât mi-am fracturat tibia. Am ajuns la spital unde mi-au pus piciorul în ghips pentru 6 săptămâni.

Planul meu de-a face curățenie generală s-a dus, astfel, pe apa sâmbetei. Nu aveam cum să spăl geamurile, să bat covoare, să spăl frigiderul, aragazul…Eram, pur și simplu, imobilizată la pat.

accesare credit rapid

 

Socrii mei nu erau niște oameni pretențioși, dar eu mi-aș fi dorit  ca totul să fie perfect atunci când ei ajung la noi. Mai ales că se întorceau în România după un an greu de muncă în Italia. Mi-am dorit ca ei să se simtă ca acasă și să nu fie nevoiți să ne ajute chiar și la treburile gospodărești.

După două zile în care am încercat să găsesc soluții, soțul meu a venit cu ideea salvatoare: „Ce zici dacă am angaja o firmă de curățenie? În doar câteva ore ar face curățenie generală și toată lumea ar fi fericită!”

Ideea lui părea perfectă. Doar că, pentru un apartament ca al nostru, de 92 de metri pătrați locuibili, cu 4 camere și 2 băi, prețul curățeniei generale era de 650 de lei, iar noi nu mai aveam bani. Am avut o lună în care am cheltuit mai mult decât de obicei, așa că…

Tot soțul meu mi-a propus să ne împrumutăm, până la salariu, de cei 650 de lei, de la Viva Credit: „Nu avem nimic de pierdut! Dobânda e de 0 la sută! Cât împrumutăm, atât dăm înapoi!”

Am făcut exact cum mi-a propus el. Am intrat aici  și am aplicat online pentru Creditul Până la Salariu. În doar două ore am și primit banii, direct în contul personal.

Acum, casa strălucește de curățenie și e pregătită să primescă oaspeții de peste hotare.

Mulțumesc Viva Credit pentru că ne-ai sărit în ajutor!

credit onlineimprumut rapidimprumut responsabil
Share

Pastila Financiară  / Toate articolele

You might also like

Află secretele împrumuturilor rapide pe termen scurt!
18 martie 2023
4 întrebări și răspunsuri despre creditul rapid
15 noiembrie 2021
Cum te pregătești corect de Black Friday?
29 octombrie 2021

Leave A Reply


Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Da-ne Like pe Facebook

    Facebook Pagelike Widget
  • Categorii

    • 20.000 lei fac diferența
    • Câștigători concursuri
    • Despre noi
    • IFNeza pe înțelesul tuturor
    • Pastila Financiară
    • Podcast cu clienții Viva Credit
    • Responsabilitate sociala
    • Toate articolele
  • Postari recente

    • Concurs IFN-eza pe înțelesul tuturor, la radio EuropaFM!
    • Află secretele împrumuturilor rapide pe termen scurt!
    • #IFN-eza pe înțelesul tuturor
    • #5 Podcast cu clienții Viva Credit
    • #4 Podcast cu clienții Viva Credit


  • Postari recente

    • Concurs IFN-eza pe înțelesul tuturor, la radio EuropaFM!
    • Află secretele împrumuturilor rapide pe termen scurt!
    • #IFN-eza pe înțelesul tuturor
    • #5 Podcast cu clienții Viva Credit
  • Categorii

    • 20.000 lei fac diferența
    • Câștigători concursuri
    • Despre noi
    • IFNeza pe înțelesul tuturor
    • Pastila Financiară
    • Podcast cu clienții Viva Credit
    • Responsabilitate sociala
    • Toate articolele

Cookie-urile îți simplifică navigarea pe site-ul nostru.
Folosind site-ul fără a modifica setările referitoare la cookie-uri înseamnă că ești de acord cu folosirea acestora. Dacă vrei, totuși, poți selecta ce cookie-uri vrei să fie active. Află mai multe.
Modifică setări cookieAm înțeles
Privacy & Cookies Policy

Setări cookie-uri

Politica de utilizare a Cookie-urilor


Această politică reglementează utilizarea cookie-urilor atunci când accesați website-ul și navigați în cadrul acestuia.

 

Ce sunt Cookie-urile?


Fișierele cookie sunt fișiere text mici trimise de serverul unui site web către un navigator web (web browser: Chrome, IE, Firefox, Opera), memorie RAM sau unitate de hard disk, la momentul accesării inițiale a website-ului și apoi stocate acolo. Poți afla mai multe despre cookie-uri accesând website-ul www.allaboutcookies.org.


 

Scopul Cookie-urilor


Un “cookie” înregistrează informații relative la navigarea dumneavoastră pe website (pagini vizitate, data și ora de vizitare). Această informație permite website-ului “să-și amintească” informații cu privire la preferințele dumneavoastră și să îmbunătățească astfel experiența de navigare în website.
Necessary
Always Enabled
Acestea sunt esențiale pentru navigarea în website. Ele permit utilizarea aplicațiilor incorporate în website, precum cea de login. Aceste cookie-uri nu colectează informații despre utilizator în baza căruia acesta să poată fi identificat. Fără aceste cookie-uri, anumite funcționalități ale website-ului nu pot fi disponibile.
Non-necessary
Cookie-uri de analiză și de marketing (necesare pentru a înțelege activitatea ta pe site-ul nostru, astfel încât să-ți putem oferi o experiență online cât mai bună și pentru a-ți trimite oferte personalizate)
SAVE & ACCEPT