• Instagram

    Load More...Follow on Instagram
  • Social Media

Panică, mi s-a stricat mașina de spălat!

August 23, 2017
masina de spalat stricata

Orice mașină de spălat se va strica după ceva ani de folosire intensă. Unii au ghinionul să li se strice mașina chiar după ce a ieșit din garanție. Asta înseamnă piață de consum. Eu, având doi copii, nu-mi permit să spăl rufele de mână și nici să aștept luni de zile, până strâng bani pentru una nouă.

Mașina de spălat presupune o investiție și sunt conștientă că defectarea ei ne afectează partea financiară.

Când ni s-a stricat, a fost șoc și groază! Tocmai ne întorsesem din concediu și, bineînțeles, aveam două geamantane, pline cu haine murdare. Am băgat-o în funcțiune și, nu după mult timp, aud un zgomot, ca și cum s-ar lovi cuva de pereții mașinii, iar la finalul programului ei, când am scos rufele, acestea erau murdare si nestoarse. S-a uitat soțul meu la ea, a încercat s-o desfacă, să-i dea de cap, însă, fără succes. A pus mâna pe telefon și a chemat ajutor specializat.

masina de spalat stricata

 

Ne-am dat seama, imediat, că fiind abia veniti din vacanță nu avem bani pentru a plăti reparația mașinii. Copilul cel mare urma să plece în tabără peste două zile. Evident, aveam nevoie de haine curate. Am pus mâna pe telefon, panicată, să caut să împrumut niște bani până la salariu. Părinților nu avea sens să le cer, pentru că deja ne ajutaseră cu ceva bani, extra, pentru vacanță. Am sunat-o pe cea mai apropiată prietenă dar nu avea nici ea, pentru că tocmai iși achitase școala de șoferi. M-am dus repede la amica mea de la etajul 2 să-i cer ajutorul, însă nici ea nu avea. Dar mi-a recomandat să apelez la Viva Credit®.

Nu mai auzisem de ei, dar mi-a zis că-i găsesc pe internet și pot lua un credit rapid .  Am intrat pe site-ul lor, am completat cererea cu datele personale, suma de bani și perioada pentru care aveam nevoie, apoi am trimis o copie după buletin pe e-mailul lor. Am primit, foarte repede, un telefon, în care mă anunțau că mi-a fost aprobată cererea și că voi avea banii în cont în maxim 2 ore. Neașteptat de rapid!

Între timp, a venit și tehnicianul care urma să repare mașina de spălat. După o oră de verificări, schimbat piese, făcut proba, ne dă și costurile. 250 de lei piesele și 200 manopera. L-am invitat să bea o cafea cu soțul meu, iar eu am plecat să văd dacă am banii pe card. La bancomat, surpriză! Aveam deja banii în cont și nici nu se făcuseră 2 ore. I-am scos și am fugit fericită spre casă, să-i plătim, meșterului, serviciile. Am continuat apoi, relaxată, să spăl rufele și să fac planuri, cu copilul, despre ce va face în tabără.
Cu Viva Credit am aflat că nevoile financiare urgente pot fi rezolvate fără bătăi de cap și cu o rapiditate de nedepășit! În plus, pentru că a fost primul credit rapid luat de la ei, am avut dobândă 0%! La data scadentă, le-am returnat atăt cât mi-au dat!

Share

Toate articolele

Leave A Reply


Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Instagram

    Load More...Follow on Instagram
  • Da-ne Like pe Facebook

    Facebook Pagelike Widget
  • Postari recente

    • Cât de multă nevoie avem de o zi a îndrăgostiților?
    • Cum arată CV-ul tău?
    • Sfaturi pentru schiori începători
    • Tu când ai spus ultima dată “te iubesc”?
    • Concediu după concediul altora!
  • Categorii

    • Despre noi
    • Împrumuți și câștigi
    • Pastila Financiară
    • Regulament referral/concurs
    • Responsabilitate sociala
    • Toate articolele
    • Uncategorized


  • Postari recente

    • Cât de multă nevoie avem de o zi a îndrăgostiților?
    • Cum arată CV-ul tău?
    • Sfaturi pentru schiori începători
    • Tu când ai spus ultima dată “te iubesc”?
  • Categorii

    • Despre noi
    • Împrumuți și câștigi
    • Pastila Financiară
    • Regulament referral/concurs
    • Responsabilitate sociala
    • Toate articolele
    • Uncategorized

Cookie-urile îți simplifică navigarea pe site-ul nostru. Folosind site-ul înseamnă că ești de acord cu folosirea acestora.Ok