MARE, SOARE ȘI… PERIPEȚII!

29 august 2017
bani pentru reparatii

Trebuie să mărturisesc că, după mai bine de 5 ani, anul acesta am avut un concediu în adevăratul sens al cuvântului. Am petrecut 20 de zile de vis pe litoralul Mării Negre. Cât ne-a costat concediul? Nici nu mai contează! Cert este că am cheltuit toate economiile pe care le-am făcut în ultimii doi ani.

A fost primul concediu pe care l-am petrecut doar noi doi, eu și soțul meu.

Nu am ținut cont de bani și ne-am făcut toate poftele așa că,  nu e de mirare că am cheltuit toți banii pe care îi aveam, până la ultimul leuț. 🙂 Dar… cum surprizele neplăcute ți se întâmplă exact atunci când nu ești pregătit, nici noi nu am făcut excepție de la regulă.

În ultima zi de vacanță nu ne-a mai pornit mașina. Din fericire nu era nimic grav, ci doar „ a murit” bateria. E drept că ne-a dat din timp semne că nu va mai porni, dar le-am ignorat.

bani pentru reparatii

 

Puși în fața situației neplăcute, nu puteam face altceva decât să cumpărăm o baterie de mașină nouă. Una de care aveam nevoie costa însă 433 de lei, iar schimbatul ei încă 50 de lei. Nu mai aveam bani decât de întoarcere acasă, așa că trebuia să cerem cuiva ajutor.

Singurii care ne-au ajutat necondiționat și în trecut au fost prietenii noștri de la Viva Credit. Așa că, am decis să apelăm din nou la ei. Am intrat pe site, am completat online formularul și am aplicat pentru un Credit Până la Salariu. Nu am avut nevoie de prea multe acte. Am primit banii solicitați direct în cont, în doar 2 ore. Astfel, vacanța noastră nu a  fost una cu final nefericit. Am cumpărat o baterie nouă, am montat-o și am ajuns în siguranță înapoi acasă.

În urma vacanței, ne-au rămas minunatele amintiri, presărate cu… peripeții. 🙂

Dacă te afli într-un impas financiar, nu ezita să apelezi la Viva Credit. Cu siguranță te vor ajuta!

Intră aici: https://goo.gl/DqTDWU

Share

Pastila Financiară  / Toate articolele

Leave A Reply


Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Categorii

    • 20.000 lei fac diferența
    • Câștigători concursuri
    • Despre noi
    • Echipa Descurcăreților
    • IFNeza pe înțelesul tuturor
    • Pastila Financiară
    • Podcast cu clienții Viva Credit
    • Responsabilitate sociala
    • Toate articolele
  • Postari recente

    • Părerea ta îți poate aduce 1000 lei și 10% reducere la dobândă!
    • 5 greșeli financiare frecvente în preajma sărbătorilor și cum le poți evita
    • STUDIU: Cum au aflat românii despre legea plafonării dobânzilor?
    • CONCURS: Câștigă 4x card cadou 500 lei pentru Paște!
    • STUDIU: Plafonarea dobânzilor IFN – între avantaje și dezavantaje


  • Postari recente

    • Părerea ta îți poate aduce 1000 lei și 10% reducere la dobândă!
    • 5 greșeli financiare frecvente în preajma sărbătorilor și cum le poți evita
    • STUDIU: Cum au aflat românii despre legea plafonării dobânzilor?
    • CONCURS: Câștigă 4x card cadou 500 lei pentru Paște!
  • Categorii

    • 20.000 lei fac diferența
    • Câștigători concursuri
    • Despre noi
    • Echipa Descurcăreților
    • IFNeza pe înțelesul tuturor
    • Pastila Financiară
    • Podcast cu clienții Viva Credit
    • Responsabilitate sociala
    • Toate articolele

Cookie-urile îți simplifică navigarea pe site-ul nostru.
Folosind site-ul fără a modifica setările referitoare la cookie-uri înseamnă că ești de acord cu folosirea acestora. Dacă vrei, totuși, poți selecta ce cookie-uri vrei să fie active. Află mai multe.
Modifică setări cookieAm înțeles
Privacy & Cookies Policy

Setări cookie-uri

Politica de utilizare a Cookie-urilor


Această politică reglementează utilizarea cookie-urilor atunci când accesați website-ul și navigați în cadrul acestuia.

 

Ce sunt Cookie-urile?


Fișierele cookie sunt fișiere text mici trimise de serverul unui site web către un navigator web (web browser: Chrome, IE, Firefox, Opera), memorie RAM sau unitate de hard disk, la momentul accesării inițiale a website-ului și apoi stocate acolo. Poți afla mai multe despre cookie-uri accesând website-ul www.allaboutcookies.org.


 

Scopul Cookie-urilor


Un “cookie” înregistrează informații relative la navigarea dumneavoastră pe website (pagini vizitate, data și ora de vizitare). Această informație permite website-ului “să-și amintească” informații cu privire la preferințele dumneavoastră și să îmbunătățească astfel experiența de navigare în website.
Necessary
Întotdeauna activate
Acestea sunt esențiale pentru navigarea în website. Ele permit utilizarea aplicațiilor incorporate în website, precum cea de login. Aceste cookie-uri nu colectează informații despre utilizator în baza căruia acesta să poată fi identificat. Fără aceste cookie-uri, anumite funcționalități ale website-ului nu pot fi disponibile.
Non-necessary
Cookie-uri de analiză și de marketing (necesare pentru a înțelege activitatea ta pe site-ul nostru, astfel încât să-ți putem oferi o experiență online cât mai bună și pentru a-ți trimite oferte personalizate)
SALVEAZĂ ȘI ACCEPTĂ