Cum obțin un credit online?

12 februarie 2018
credit online

În primul rând, pentru a solicita un credit online de la Viva Credit®, trebuie să întrunești cele 3 condiții esențiale. Și anume:

  1. Să ai 20 de ani împliniți
  2. Să ai un venit minim de 700 lei din salariu/pensie PFA
  3. Să ai un card bancar sau cont în bancă

 

Apoi trecem la pasul urmator. Intră pe vivacredit.ro, alege suma pe care dorești s-o împrumuți (până la 2000 lei) și perioada de creditare. Aceasta nu poate depași 35 de zile. Odată ce ai făcut alegerea sumei și a zilei scadente, apasă pe tasta “Aplică acum”

Se va deschide formularul online pe care va trebui să-l completezi.

Introduci datele personale de pe cartea de identitate.

După ce ai efectuat acești pași va trebui să semnezi acordul de consultare la Biroul de Credit. Apoi introduci numărul de cont în care îți este virat salariul. Tot în acest cont, noi, Viva Credit®, îți vom transfera banii după ce cererea ta este aprobată. De asemenea, trebuie să completezi în formular și numărul de card. Asta ne va ajuta pe noi, la data scadentă, să-ți retragem banii (datoria) direct de pe card. Astfel, tu nu faci niciun drum ca să-ți plătești creditul.

 

După asta, vei primi un cod prin sms pe care trebuie să-l introduci, în continuare, în formularul online. După ce completezi și aceste date, apeși iar pe butonul “Împrumută”. Din acel moment, cererea ta a fost recepționată de noi și va intra în analiză. Vei fi sunat și anunțat dacă cererea ta a fost sau nu aprobată. Iar dacă răspunsul este pozitiv, vei primi un sms în momentul în care ți-au fost virați banii în cont.

credit online

credit online

Deci, după cum vezi, este foarte ușor să obții un credit online de la Viva Credit®. Să completezi formularul online nu-ți ia mai mult de 10 minute. Răspunsul din partea noastră îl primești foarte repede. Rezultatul? Creditul tău rapid va fi virat în cont în 2 ore!

 

Cum este acest credit online de la Viva Credit®? Rapid, 100% online, accesibil!

Share

Pastila Financiară  / Toate articolele

Leave A Reply


Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Da-ne Like pe Facebook

    Facebook Pagelike Widget
  • Categorii

    • 20.000 lei fac diferența
    • Câștigători concursuri
    • Despre noi
    • IFNeza pe înțelesul tuturor
    • Pastila Financiară
    • Podcast cu clienții Viva Credit
    • Responsabilitate sociala
    • Toate articolele
  • Postari recente

    • Concurs IFN-eza pe înțelesul tuturor, la radio EuropaFM!
    • Află secretele împrumuturilor rapide pe termen scurt!
    • #IFN-eza pe înțelesul tuturor
    • #5 Podcast cu clienții Viva Credit
    • #4 Podcast cu clienții Viva Credit


  • Postari recente

    • Concurs IFN-eza pe înțelesul tuturor, la radio EuropaFM!
    • Află secretele împrumuturilor rapide pe termen scurt!
    • #IFN-eza pe înțelesul tuturor
    • #5 Podcast cu clienții Viva Credit
  • Categorii

    • 20.000 lei fac diferența
    • Câștigători concursuri
    • Despre noi
    • IFNeza pe înțelesul tuturor
    • Pastila Financiară
    • Podcast cu clienții Viva Credit
    • Responsabilitate sociala
    • Toate articolele

Cookie-urile îți simplifică navigarea pe site-ul nostru.
Folosind site-ul fără a modifica setările referitoare la cookie-uri înseamnă că ești de acord cu folosirea acestora. Dacă vrei, totuși, poți selecta ce cookie-uri vrei să fie active. Află mai multe.
Modifică setări cookieAm înțeles
Privacy & Cookies Policy

Setări cookie-uri

Politica de utilizare a Cookie-urilor


Această politică reglementează utilizarea cookie-urilor atunci când accesați website-ul și navigați în cadrul acestuia.

 

Ce sunt Cookie-urile?


Fișierele cookie sunt fișiere text mici trimise de serverul unui site web către un navigator web (web browser: Chrome, IE, Firefox, Opera), memorie RAM sau unitate de hard disk, la momentul accesării inițiale a website-ului și apoi stocate acolo. Poți afla mai multe despre cookie-uri accesând website-ul www.allaboutcookies.org.


 

Scopul Cookie-urilor


Un “cookie” înregistrează informații relative la navigarea dumneavoastră pe website (pagini vizitate, data și ora de vizitare). Această informație permite website-ului “să-și amintească” informații cu privire la preferințele dumneavoastră și să îmbunătățească astfel experiența de navigare în website.
Necessary
Always Enabled
Acestea sunt esențiale pentru navigarea în website. Ele permit utilizarea aplicațiilor incorporate în website, precum cea de login. Aceste cookie-uri nu colectează informații despre utilizator în baza căruia acesta să poată fi identificat. Fără aceste cookie-uri, anumite funcționalități ale website-ului nu pot fi disponibile.
Non-necessary
Cookie-uri de analiză și de marketing (necesare pentru a înțelege activitatea ta pe site-ul nostru, astfel încât să-ți putem oferi o experiență online cât mai bună și pentru a-ți trimite oferte personalizate)
SAVE & ACCEPT