Vara este pe final, dar vacanțele sunt încă în toi. Mulți dintre noi ne pregătim să fugim câteva zile la mare, la munte sau poate într-un city break. Emoțiile sunt mari, entuziasmul și mai mare, iar lista de cumpărături… pare că nu se mai termină.
Dacă te-ai surprins cumpărând lucruri „să fie, că nu se știe”, să știi că este un obicei des întâlnit: vrem să fim pregătiți pentru orice, dar ajungem să luăm cu noi o mulțime de lucruri de care nu avem nevoie. Haide să vorbim sincer despre cheltuielile de dinainte de vacanță și cum să le ții sub control.
1. Cumpărături din frica de disconfort
„Și dacă plouă? Hai să iau și o pelerină.”
„Poate avem nevoie de sandale de mers pe munte. Dar și de șlapi de apă. Și poate și de pantofi comozi.”
„Să mai iau un prosop. Sau două. Sau mai bine un set nou.”
Îți sună cunoscut?
Din dorința de a evita orice disconfort, ajungem să cheltuim zeci sau sute de lei pe obiecte pe care nu le folosim niciodată. Iar unele rămân chiar neatinse, cu eticheta pe ele, la întoarcere.
Sfat: Uită-te la ce ai folosit cu adevărat în vacanțele trecute și fă-ți o listă bazată pe experiență din trecut. S-ar putea ca nici în această vacanță să nu ai nevoie chiar de toate lucrurile pe care vrei să ți le achiziționezi.
2. Cheltuieli mici, dar multe
Înainte de plecare apar acele „mici” cumpărături:
- cosmetice de călătorie
încărcătoare „de rezervă” - ochelari de soare „de vacanță”
- pălării, genți, cărți, snack-uri, cremă de plajă în 3 variante
Niciuna nu pare scumpă, dar adunate, pot depăși 400–500 de lei fără să-ți dai seama.
Sfat: Fă-ți cumpărăturile din timp. Cu două-trei săptămâni înainte, ai timp să cauți oferte sau să verifici ce ai deja acasă pentru a le refolosi. Înainte de orice achiziție, întreabă-te sincer: am cu adevărat nevoie de acest lucru?
3. Cumpără mai puțin, bucură-te de vacanță mai mult
Vacanța înseamnă relaxare, nu bagaje pline pentru orice situație ipotetică la care te poți gândi. Uneori, prea multe bagaje înseamnă și mai puțină libertate.
Ce poți face?
- Împrumută de la prieteni (rucsac, uscător portabil, pătură de plajă)
- Cumpără doar ce știi că vei folosi de mai multe ori
- Verifică dacă nu cumva poți găsi, în caz de nevoie, acele lucruri și la fața locului pentru a le cumpăra. În acest fel, bagajul tău va fi mai ușor și mai facil de gestionat.
4. Și dacă totuși apare ceva neprevăzut?
S-a scumpit combustibilul? Ai găsit cazare bună, dar trebuie plătită pe loc? Sau poate ai nevoie de o sumă mică pentru o urgență de ultim moment. Este firesc. Se întâmplă. Poți apela la un împrumut rapid de la Viva Credit. Simplu, rapid și fără bătăi de cap:
✔️ Aplici 100% online, în câteva minute
✔️ După aprobare, primești banii instant pe card
✔️ Nu ai niciun fel de comisioane
✔️ Beneficiezi de 0% dobândă în primele 7 zile, dacă ești client nou.
Cu puțină planificare și alegeri chibzuite, poți reduce cheltuielile înainte de plecare – și să te bucuri mai mult de vacanță, cu mai puțin stres financiar. Și dacă ai nevoie de ajutor, noi suntem aici. Cu soluții rapide, clare și adaptate exact momentului în care te afli.
Leave A Reply