Cum te pregătești corect de Black Friday?
Cea mai așteptată campanie de reduceri din an este aproape și, cu siguranță, ai în minte câteva obiecte de care ai nevoie sau pe care ți le dorești de câteva …
Cea mai așteptată campanie de reduceri din an este aproape și, cu siguranță, ai în minte câteva obiecte de care ai nevoie sau pe care ți le dorești de câteva …
În primii 7 ani de viață, copiii sunt înzestrați cu o curiozitate excepțională, care îi ajută să descopere lumea, să învețe și să deprindă foarte repede comportamente și obiceiuri. Din …
Îți dorești să accesezi rapid un credit de până la 3000 lei? La Viva Credit, procesul este simplu, prin WhatsApp, la un „mesaj” distanță! La aniversarea noastră de 10 ani, …
Ea este Patricia. O tânără și ambițioasă sportivă, pe care am avut bucuria s-o cunoaștem săptămâna trecută. Practică scrimă de performanță și ne-a povestit cu pasiune despre acest sport, căruia …
Încă de la începuturile Viva Credit am susținut că împrumutul de la noi este pentru situații neprevăzute. Și continuăm sa afirmăm acest lucru. O amendă, o factură prea mare, o …
Unii îi spun bani la ciorap, bani la saltea sau bani pentru zile negre. Oricum i-ai spune ai nevoie de această rezervă de bani. Pe cât de greu este s-o …
Nuntă, botez, întreținere, urgență stomatologică, amendă de circulație, factură prea mare, ținută de seară, inel, centrală termică, cauciucuri de iarnă, activități extrașcolare, ochelari noi, încăltăminte de toamnă, weekend la munte, …
Familie numeroasă? Probleme în gestionarea cheltuielilor? Nu știi cum să-i mulțumești pe toți membrii familiei? Știu, știu… situația îmi este cunoscută de mai bine de un an! Atunci, mica noastră …
Politica de utilizare a Cookie-urilor
Ce sunt Cookie-urile?
Fișierele cookie sunt fișiere text mici trimise de serverul unui site web către un navigator web (web browser: Chrome, IE, Firefox, Opera), memorie RAM sau unitate de hard disk, la momentul accesării inițiale a website-ului și apoi stocate acolo. Poți afla mai multe despre cookie-uri accesând website-ul www.allaboutcookies.org.
Scopul Cookie-urilor