Știți cât de greu este să faci rost de bani atunci când “arde” rău? Chiar dacă vorbim de sume relativ mici, când vine vorba de un împrumut, mai toți cei la care apelezi ”se dau la fund”, ca s-o spunem pe românește. Cine nu s-a ”lovit” de tradiționalele motive: ,,îmi pare rău, nu dau niciodată bani cu împrumut”, ,,abia am niște bani pentru mine…” sau ,,încă n-am luat salariul…”? Noroc că acum putem face rost de bani în doar două ore, accesând creditul rapid de la Viva Credit!
Recent, m-am confruntat cu o situație în care aveam nevoie urgentă de bani: mi s-a stricat aragazul! Mă sună fiică-mea, în timp ce eram la serviciu, speriată: “Mami, vino acasă urgent! Miroase a gaz în toată casa”. Vă dați seama că m-am cutremurat toată și-am plecat ca vântu` spre casă, să văd care-i problema. Aragazul nostru era cam vechi și, în ultimul timp, cam dădea rateuri. Chiar mă gândeam că până aici i-a fost! Pentru că nu sunt o pricepută într-ale electromecanicii, am chemat un profesionist, dar când mi-a spus cât mă costă cu totul, mi-am pus mâinile-n cap! N-aveam decât 150 de lei în portofel, iar rezolvarea problemei chiar nu putea fi amânată până în ziua de salariu.
Am apelat la niște rude cu speranța că mă pot împrumuta cu încă 400 de lei, exact cât mai aveam nevoie, dar n-am primit vreun răspuns pozitiv. Am trecut rapid peste refuzurile lor, și fără să mai pierd timp, am început să caut pe internet informații despre diverse împrumuturi rapide. Din două, trei clickuri am ajuns pe pagina celor de la Viva Credit. Partea cea mai avantajoasă, și, de fapt, ceea ce m-a convins la ei, a fost că aveam 0% dobândă la prima creditare (practic, e gratuit!!) și că primeam cei 400 de lei în doar 2 ore. Deci, Creditul Până la Salariu pus la dispoziție de ei se potrivea perfect nevoilor mele: totul se întâmplă online, din fața calculatorului sau de pe mobil, iar banii pot fi restituiți între 1 zi și 35 zile. Minunat!!! Luam banii în două săptămâni din momentul creditării.
Așa că, am completat formularul de împrumut pe vivacredit.ro, am trimis o copie după buletin pe email-ul companiei și așa cum mi-au promis, în două ore aveam suma în contul personal. Am primit banii, am plătit reparația și acum aragazul meu este în perfectă stare de funcționare! De acum încolo, știu la cine să apelez ori de câte ori situația mi-o impune! Le mulțumesc celor de la Viva Credit că mi-au pus la dispoziție asemenea servicii rapide, avantajoase și transparente!
Ai nevoie urgent de niște bani? Intră aici: https://goo.gl/UvKdef și cere!
Leave A Reply