Astăzi a intrat în vigoare „legea plafonării dobânzilor” pentru instituțiile financiare nebancare (IFN-uri). Este vorba despre Legea nr. 243/2024 privind protecția consumatorilor cu privire la costul total al creditării și la cesiunea de creanțe, inițiată și susținută de domnul senator Daniel Zamfir, care este menită să vină în sprijinul consumatorilor, prin stabilirea unor limite clare pentru dobânzile și costurile percepute de IFN-uri.
Clienții Viva Credit beneficiază deja de reducerea dobânzilor
Astăzi, 11.11.2024, când intră în vigoare noua lege, deja toți clienții Viva Credit au primit oferte de actualizare a termenilor contractuali în acord cu noile reglementări. De asemenea, Viva Credit a implementat noile reglementări în toate contractele nou semnate chiar cu o lună înainte de intrarea în vigoare a legii.
„Salutăm această inițiativă legislativă și considerăm că este benefică pentru piață și pentru consumatori. Am fost proactivi și am implementat noile reglementări la nivelul întregului portofoliu de clienți. Ne așteptăm ca impactul în business să fie minim, pentru că am lucrat întotdeauna cu costuri aproape de cele care acum au fost legiferate. Încă de la înființarea companiei, am încercat să evităm dublarea sumei împrumutate, din dorința de a menține costurile într-o limită rezonabilă. Suntem pregătiți să oferim în continuare servicii de creditare echitabile și avantajoase pentru toți clienții noștri. Îndemnăm toți clienții care au un împrumut la un IFN să solicite revizuirea contractului conform noilor limite impuse de Legea 243/2024.” afirmă Ionuț Stan, Directorul General al Viva Credit IFN S.A.
Ce trebuie să știi dacă ești clientul unui alt IFN
Poți cere plafonarea dobânzii chiar de acum, este dreptul tău! Dacă ai un împrumut în derulare la o instituție financiară nebancară și dobânda sau costul total depășește plafonul menționat de Legea 243/2024, poți cere revizuirea contractului conform noilor limite impuse. Creditorul (compania de la care ai obținut împrumutul) este obligat să transmită în scris o propunere de revizuire a contractului. Dacă nu ajungi la o soluție amiabilă cu instituția, poți să te adresezi Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC) sau unei asociații de utilizatori de servicii financiare și chiar instanței de judecată.
Ce prevede Legea 243/2024?
Dobânda este plafonată și suma totală pe care o vei achita nu poate depăși dublul sumei împrumutate. Dacă ai sau vrei să obții un împrumut de la o instituție financiară nebancară, iată care sunt noile plafoane ale dobânzii conform Legii 243/2024.
- Pentru creditele de până la 5.000 lei, dobânda nu poate depăși 1% pe zi.
- Pentru creditele între 5.001 și 10.000 lei, dobânda nu poate depăși 0,8% pe zi.
- Pentru creditele de până la 25.000 lei, dobânda nu poate depăși 0,6% pe zi.
Despre Viva Credit
În 2011, Viva Credit® s-a lansat pe piața din România cu primul împrumut rapid acordat 100% online. De la primul împrumut și până astăzi, Viva Credit® înseamnă peste 1.000.000 de împrumuturi acordate și, conform unui studiu intern, 9 din 10 clienți ne-ar recomanda prietenilor și familiei. De 13 ani, misiunea companiei a rămas neschimbată – să oferim o soluție rapidă și convenabilă pentru finanțarea nevoilor urgente sau planificate.
VIVA Credit IFN SA este o instituţie financiară nebancară înregistrată în Registrul General al Băncii Naţionale a României cu numărul RG-PJR-41-110267 și în Registrul Special al Băncii Naționale a României cu numărul RS-PJR-41-110103.
Leave A Reply